gabrielthemaskedtrapper - eu vs eu lyrics
strofa 1: (gabrielt t.m.t.)
cei din jur vor să+ți taie aripile
ca să nu ajungi mai sus ca ei
datoria ta e să nu le asculți vocile
așa am trecut eu peste toți anii grei
am renunțat să mă lupt cu lumea
dar ceva tot mă ținea în loc
și când m+am uitat în spate am văzut ce mă ținea
eu care se învârtea în jur fără vreun scop
refren: (gabrielt t.m.t.)
în viață am rămas doar eu vs eu
îmi puneam singur bete+n roate mereu
mă sabotam singur și nu realizam
dar am realizat tot ce făceam și tot mă încurcam
în viață am rămas doar eu vs eu
îmi puneam singur bete+n roate mereu
mă sabotam singur și nu realizam
dar am realizat ce făceam și tot mă încurcam
vers 1:(sevas)
am crescut în noapte, sub lumina lunii plină
când tot ce am pierdut, pare că mă ține+n vină
străzile pustii îmi sunt casă și familie
inima+mi bate rar, ascunsă în melodie
refren:(sevas)
lumea e rece, dar eu rămân fierbinte
trec prin furtuni, ca să ajung la cuvinte
gânduri împrăștiate, dar drumul e drept
în lumea asta gri, îmi pictez propriul portret
vers 2:(sevas)
mâinile sunt murdare, dar visele sunt curate
am fost jos, dar am învățat să mă ridic din spate
cuvintele+s arme, pe care le folosesc
să rup tăcerile ce mă sufocă, să respir, să trăiesc
îmi cânt durerea pe un ritm lent
lacrimile curg, dar rămân atent
sub cerul gri, îmi construiesc un vis
în inima mea, focul n+a fost stins
Random Lyrics
- gomi - it wernt enough lyrics
- ricky stief - easy lyrics
- jahcxntlackk - etk babyy lyrics
- kotzekatze - nie mehr cdu! lyrics
- tanja lale - majko lyrics
- post cut heartbeat - boytoy lyrics
- рэйди (ray-d) - пора поговорить (it's time to talk)* lyrics
- lowcost49 - очі (eyes) lyrics
- webzforevz - i just wanna party lyrics
- mumbomations - lost my mind lyrics