nosfe - 38 lyrics
[intro]
38 de versuri
yo, e nosferatu, b-tches! yeah
nosferatule, ia arata-le, ma, la astia putin
[verse]
de când mă știu, mă-ntreabă toată lumea
pe când o piesă comercială
eu m-am apucat când youtube doar ce apărea
și încă mă duceam la școală
prima piesă, cu băieții, se numea “felicità”
primu’ cd, în italiană, se numea “sottotera”
numa’ diss, la rapperii din orașu’ lor, ostia
lider, trebuia să fiu doar eu și cu brigada mea
asta nu s-a întamplat, și cu rapperii m-am împăcat
i-am chemat pe un mixtape ca să fiu și eu din nou băiat
și atunci am ințeles că n-o să mai dau dissuri deloc
și că restu-s comerciali, și doar eu fac hip hop
ooo, da’ nu e chiar așa
m-am întors în românia și-a fost altceva
mă simțeam tot underground, erau mai buni ăștia
și după sesiuni de ore de freestyle, nu mă recunoșteai
aaaa, apoi a ieșit “fobia”
am dat tot ce-am avut mai bun din mine, da’ tot nu știam
cine sunt și unde vreau s-ajung, m-am angajat
“part time rapper”, cu femeia m-am certat
nooo, ea nu mă susținea cu muzica
am plecat la bucurești, nici nu-ți mai zic aluzia
am stat o lună la grigo apoi în chirie
la job eram prea blană, luam pe lună cam o mie
stăteam 10 ore plecat de-acasă, puțin la studio
când îl vedeam pe lu-k, sau pe shiftu’, wow wo!
mă vedeam cu tzigă, noaptea, eram atât de obosit
nu dormeam niciodată, tziga mea, aș fi murit
dacă nu te-aș fi-ntâlnit, o doamne, tu, doar tu, tu, tu
m-ai felicitat pentru “c-m o dau”, ca să nu mai spun
să-mi dau dracului demisia și să fac ce fac ac-m
cu șatra la maxim, spre vama veche, mamă ce drum
șatra șatra șatra șatra șatra șatra, ăștia nu-nțeleg
asta-i piesa în care le confirm că sunt un mare jeg
și că-i piș în față, pe față, mie n-au ce să-mi spună
asta-i povestea mea, s-o spun pe toată-i prea nebună
îi scuip în față, pe toți fraierii ăștia
care-mi pun la-ndoială versu’
când “ei versus mine”, i-am imprăștiat
pe mine m-a recunoscut universu’, shhhh
[hook]
eu nu vreau hip hop, vreau bani
eu nu vreau trap, eu vreau bani
eu nu vreau pop, eu vreau bani
muzica e jobu’ meu, bă!
eu nu vreau hip hop, vreau bani
eu nu vreau trap, eu vreau bani
eu nu vreau pop, eu vreau bani
muzica e jobu’ meu, fă!
[outro]
yeah, e nosferatu in this b-tch!
baga-mi-as pula…care ziceai ca nosferatu n-o mai da c-m nu mai stiu c-m ca ac-ma face ce face si face, dar vezi ca fratele tau e tot acolo, boss!
-sunet inversat-
Random Lyrics
- mixed breed - hunter or prey lyrics
- pablo carrouché - al cuadrado lyrics
- god module - unconcious lyrics
- hotfix - katal-e-aam | rockbeat | lyrics
- danny b - intro lyrics
- miles nxbxdy - material friends lyrics
- cyrille aimée - love, i hear lyrics
- jordan caesar - fuck i look like lyrics
- she's only sixteen - you don't have to (if you don't want to) lyrics
- clever - eyes closed lyrics